Luni 11 iunie 2018, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Tomești I, Protopopiatul II Iași, urmând îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, a fost săvârșită slujba Aghiesmei mici, a Sfântului Maslu de obște, urmată de slujba ce se săvârșește la vreme de secetă. Au participat preoții și credincioșii din cercul pastoral al comunei Tomești, județul Iași, care au înălțat către cer rugăciunile lor pentru ca Dumnezeu, „întru mânia Sa, să nu piardă pe poporul Său şi dobitoacele, ci să poruncească norilor să plouă ca să rodească pământul”, căci Domnul face ca soarele să răsară „peste cei buni şi peste cei răi şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi”. La final, părintele paroh Ion Teofil Leuștean a mulțumit celor prezenți pentru jertfa lor și a arătat că ploaia, care este mult așteptată de către toți oamenii ca element indispensabil vieții, nu vine când dorește fiecare dintre noi. Există o legătură și o influență reciprocă intrinsecă între nivelul spiritual al omenirii și natură, după cum scrie și în rugăciunile din cadrul slujbei: „Nu ne da pe noi, pentru păcatele noastre, în mâinile secetei, nici pentru fărădelegile noastre să ne striveşti pe noi în cătuşele foametei…pentru că nu numai de setea apei ne topim, ci şi de alte mii de rele pentru păcatele noastre”. Astfel, aflându-ne în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel, să ne curățim sufletele și trupurile prin post, spovedanie și Împărtășanie, pentru slava lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre.